Sebastian Ghita la DNA Ploiesti – trebuie sa achite o cautiune de 13 milioane de euro

Views: 844

Deputatul Sebastian Ghiţă s-a prezentat în faţa procurorilor DNA Ploieşti, luni fiind ultima zi în care parlamentarul poate achita cauţiunea de 13 milioane de euro sau poate depune garanţii până la valoarea stabilită de DNA în cadrul controlului judiciar, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Sebastian Ghiță a refuzat să răspundă întrebărilor jurnaliştilor referitoare la cauţiunea impusă de procurori, la intrarea în sediul DNA Ploieşti, motivând că nu are voie să dea declaraţii.

Magistraţii instanţei supreme au respins, miercuri, contestaţia formulată de Sebastian Ghiţă împotriva controlului judiciar pe cauţiune dispusă de procurorii DNA Ploieşti, suma pe care trebuie să o plătească deputatul fiind de 13 milioane de euro.

Sebastian Ghiţă avea termen până miercuri, 6 aprilie, pentru a achita cauţiunea însă procurorii i-au admis cererea de prelungire a termenului până luni, 11 aprilie, dată la care ar trebui să achite 13 milioane de euro sau să depună garanţii mobiliare sau imobiliare în limita sumei.

La şedinţa de judecată, procurorul DNA le-a spus judecătorilor că Sebastian Ghiţă a încălcat controlul judiciar impus întrucât la data de 5 aprilie a participat la o emisiune televizată, unde ar fi făcut referiri la dosarul său.

Una dintre interdicţiile impuse de procurori în cadrul măsurii preventive a fost ca acesta “să nu facă declaraţii publice în mass-media referitoare la obiectul cauzei, la ceilalţi coinculpaţi din dosar, precum şi la martorii audiaţi în cauză”. sursa

Comments: 0

Your email address will not be published. Required fields are marked with *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.