Politia Locala Ploiesti doreste masini noi – 7 bucati in 2017

Views: 1262

Conducerea Politie Locale din Ploiesti doreste sa-si inoiasca parcul auto – au solicitat fonduri pentru a cumpara 7 autoturisme noi, pentru patrularea prin Ploiesti.

„În bugetul creionat pentru 2017 propunem și achiziționarea a șapte autoturisme, dată fiind starea tehnică a unor autospeciale aflate în dotarea Poliției Locale. Având în vedere și influența în buget a creșterii cu 20% a salariului, propunem un buget de aproximativ 20 de milioane de lei, față de 12 milioane cât a fost în 2016”, a declarat Carmen Gheorghe, directorul Poliției Locale Ploiești.

La ora actuală, parcul auto al instituției subordonate Primăriei Ploiești are 21 de autoturisme, unele dintre ele având un rulaj de 300.0000 -350.000 de kilometri. Potrivit directorului Carmen Gheorghe, cea mai veche maşină din parcul auto este din 2002, urmând două autoturisme din 2006 şi cinci din 2007.

„Au un rulaj de 300-350 de mii de kilometri fiecare şi am constatat că, din cauza vechimii şi uzurii, se defectează foarte des. Pe lângă faptul că nu mai sunt fiabile şi nu ştim dacă ne putem baza pe ele în cazul intervenţiilor, costurile pentru întreţinerea lor sunt uriaşe”, a mai susținut şeful Poliţiei Locale Ploieşti.

Comments: 0

Your email address will not be published. Required fields are marked with *