Politia Locala Ploiesti a controlat transportatorii publici din oras – au dat amenzi de 13.000 lei

Views: 1211

Poliția Locală Ploiești prin Serviciului Circulație pe Drumurile Publice a desfășurat în perioada 15 – 17 februarie 2016, o serie de acțiuni care au vizat depistarea autovehiculelor destinate transportului de persoane cu microbuze sau autobuze care circulă fără autorizație eliberată municipalitate, a celor care nu respectă terminalele ori circulă pe alte trasee și opresc în alte stații decât cele stabilite prin hotărâri ale consiliului local.

Controalele întreprinse de polițiștii locali, ce au fost însoțiți și de un reprezentant al Biroului Mobilitate Trafic Urban din cadrul Primăriei Ploiești, au avut loc pe străzile Vasile Milea, Gheorghe Doja, Gh. Gr. Cantacuzino, Șoseaua Vestului, Alba Iulia, Sondelor, Găgeni, Alexandru Vlahuță, Democrației, Ștefan cel Mare, Depoului, Ștrandului, precum și în Piața 1 Decembrie.

Cu această ocazie au fost verificați un număr de 96 conducători autovehicule destinate transportului de persoane. Având în vedere neregulile depistate, polițiștii locali au aplicat un număr de 78 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 13.000 lei – conform H.C.L. nr. 228/2006 și H.C.L. nr. 131/2011, fiind emise și 26 de avertismente.

Comments: 1

Your email address will not be published. Required fields are marked with *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

  1. Si cu samsarii de la atyc care incarca intr-un microbuz de Targoviste cate 20 de elevi si inca 10 pasageri, toti inghesuiti ca sardelele la 10 lei biletul nu le face nimeni nimic? Ia mergeti voi la Podul inalt seara pe la cursele de 6:00. 7:00 si 8:00 sa vedeti minune chinezeasca, cum intr-un microbuz cu 16 scaune incap peste 30 de calatori. Si cum se circula si cu lumina stinsa sa nu se vada cati pasageri are soferul in interior. Bineinteles ca tot drumul de 50km vorbeste la telefon si fumeaza pe ritm de manele asurzitoare.