DOMO isi inchide magazinele – a disparut din multe orase, inclusiv Ploiesti

Views: 1422

Domo, unul dintre cele mai mari magazine din Romania dispare tot mai mult in fiecare zi. Omul de afaceri Eugen Petrov, cel ce detine lantul de magazine, isi restrange luna dupa luna activitatea, iar magazinele ce inca mai sunt deschise raman fara marfa.

Săptămîna trecută, pe 11 noiembrie, Eugen Petrov, omul de afaceri austriac care a preluat anul trecut Domo SRL, compania care deţine brandul şi magazinele Domo, solicita Oficiului Naţional al Registrului Comerţului radierea a trei puncte de lucru, adrese la care funcţionau până atunci unităţi Domo în spaţii închiriate. Printre unităţi se numără, alături de Târgovişte şi Constanţa, magazinul din Militari Shopping Center Bucureşti, unde Domo este prezent încă din 2009 şi unde ar fi trebuit să rămână, potrivit contractelor de închiriere, cel puţin până în iulie 2018. A căzut deci, pentru Domo, şi antepenultima redută din Bucureşti, oraş în care mai are, potrivit propriului site, doar două magazine: în parcul de retail Vulcan şi în galeria Carrefour din Mihai Bravu.

De altfel, încă de la începutul acestui an, retailerul a început să mute din magazine, astfel că, pe parcursul anului, au fost chiar situaţii în care compania a deschis şi a închis acelaşi punct de lucru.

Cele mai multe radieri au fost spre finele anului.

Potrivit datelor ONRC remise ECONOMICA.NET, la jumătatea lunii octombrie, compania depusese la ONRC cerere de radiere pentru patru puncte de lucru unde funcţionau magazine în spaţii închiriate: Piteşti Shopping Center, Drobeta-Turnu Severin ( Strada HORIA), Reghin, Craiova (Calea Bucureşti), iar la începutul lunii retailerul parafase închiderea  magazinului din cartierul bucureştean Pantelimon, de pe şoseaua Vergului nr 18. Totodată, în august, Domo a radiat şapte puncte de lucru unde operau magazine, iar în ianuarie un altul, unde opera magazinul din Băneasa Shopping Center.

Si in Ploiesti, magazinul din centrul comercial Winmarkt, Domo urmeaza sa inchida – cel putin dupa cum arata in interiorul magazinului si din informatiile oferite de angajati.
Vrei sa faci cumparaturi online? Intra pe cel mai mare magazin online si cumpara la reducere de Black Friday 2015!
Comments: 0

Your email address will not be published. Required fields are marked with *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.