Amenzi pentru calatorii CFR care au mers cu “nasul” – amenzi de peste 40.000 lei

Views: 1022

În perioada 18 – 19 ianuarie a.c., la nivel naţional, sub coordonarea Direcţiei de Poliţie Transporturi din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, poliţiştii au desfăşurat acţiuni punctuale în trenurile de călători care circulă pe magistralele de cale ferată şi pe liniile adiacente, precum şi în staţiile de cale ferată.

Poliţiştii de la transporturi au acţionat la nivel naţional pentru prevenirea şi combaterea călătoriilor frauduloase, a faptelor antisociale, precum şi pentru depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii.

În urma activităţilor, poliţiştii au constatat 22 de infracţiuni, dintre care 4 de natură judiciară, 14 de natură economică și 4 de altă natură şi au aplicat 222 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 40.040 de lei.

Dintre sancţiunile aplicate, 124 sunt prevăzute de Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, 16 sunt prevăzute de Legea 12/1990 privind privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, 37 sunt la H.G. nr. 203/1994 pentru stabilirea si sancţionarea contravenţiilor la normele privind transporturile pe căile ferate române, iar 7 sunt la Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor.

De asemenea, au fost confiscate bunuri, în valoare de 18.330 de lei și au fost identificaţi 443 de călători care circulau fraudulos, cărora personalul specializat le-au aplicat taxe şi suprataxe, în valoare totală de 6.315 lei.

Comments: 0

Your email address will not be published. Required fields are marked with *