Performanta in voleiul din Romania – Sala Olimpia a gazduit meciuri importante

Views: 376

Echipa Națională de volei feminin U18 a României a obținut astăzi pentru prima dată o calificare la un Campionat European destinat sportivelor sub 18 ani după ce a încheiat etapa a doua preliminară pe poziția secundă în cadrul Grupei E.

Tricolorele au încheiat cele 4 zile de competiție cu o victorie fără drept de apel în fața Naționalei Azerbaijanului, partida terminându-se în minimum de seturi.

Atât fetele cât și băietii au avut prestații remarcabile, calificându-se la Campionatele Europene și dovedind astfel că viitorul voleiului românesc este unul real, performant, care merită să fie susținut și apreciat!

În cadrul ultimului joc desfășurat în grupă, fetele au avut o evoluție consistentă și s-au impus în trei seturi în fața selecționatei Azerbaijan-ului, (25-17, 25-19, 25-19)!

Iată lotul echipei României:

Coordonatori: Bianca Pașca (cpt) (Agroland), Andreea Niță (CSU Medicina); Extreme: Andra Artin (Dinamo), Adelina Ungureanu (Agroland), Ana Stoian (CSU Medicina), Theodora Dumitrescu (Dinamo); Centri: Maria Badea (CSU Medicina), Carmen Dițu (CS Muscelul C-lung), Antonia Crișan (CSU Medicina); Universal: Alexia Caruțașu (Spike București); Libero: Carla Mărginean (CSU Medicina),

Mihaela Dinu (CTF Mihai I Buc). Antrenor: Istvan Bokor.

Și băieții s-au calificat la Europene, ei bifând 3 victorii din tot atâtea meciuri! Aseară, într-un adevărat recital, elevii lui Stelian Ghițun au spulberat echipa Portugaliei (25-4, 25-12, 25-13)!

Iată și lotul care a realizat această performanță:

Ridicători: Alexandru Dragomir (CTF București), Sergiu Bojor (LAPI Dej); Universali: Radu Pop (LAPI) Dej și Alexandru Rață (LPS Suceava); Extreme: Ovidiu Darlaczi (CSS Bega Timișoara), Vlad Curuia (LAPI Dej), David Miron (CSS Nicu Gane Fălticeni), Mihail Băiculescu (CSS Buzău); Centri: Bela Bartha (LAPI Dej), Andrei Ana (CTF București) și Robert Călin (CN NT Craiova); Libero: Cristian Țeglaș (LAPI Dej) și Andrei Tudor (CTF București). Antrenor: Stelian Ghițun.

Source:007Sport
Comments: 0

Your email address will not be published. Required fields are marked with *