CSM Ploiesti, echipa de handbal masculin, se afla in cantonament

Views: 946

Aflaţi în cantonament la Cheile Grădiştei, handbaliştii de la CSM Ploieşti au disputat, luni şi marţi, în sala de sport din localitate, două meciuri de verificare. După ce s-au confruntat cu jucătorii campioanei HCM Constanţa, la finalul săptămânii trecute, de data aceasta adversari le-au fost colegii de eşalon de la Rom Cri Braşov, care ocupă locul 8 în Seria B.

Echipa pregătită de antrenorul Dragoş Dobrescu şi Ion Nicolae, care conduce în clasamentul Seriei A din eşalonul secund, s-a impus categoric în primul duel cu formaţia braşoveană. Scorul final la capătul celor 60 de minute a fost 39-27 pentru CSM Ploieşti, care şi-a adjudecat, cu 15-5, şi mini-repriza de 15 minute realizată apoi.
Unul dintre remarcaţii din tabăra ploieşteană a fost noul sosit Alexandru Tărîţă, care a marcat zece goluri, chiar în ziua în care a împlinit 25 de ani!
În afară de acesta, printre cei mai activi jucători ploieşteni s-au numărat Narcis Zamfir, Emilian Turcu (ambii marcând câte 7 goluri) şi Victor Hoinaru, cu 5 reuşite.
Şi în cel de-al doilea joc în compania formaţiei braşovene handbaliştii ploieşteni au avut iniţiativa. Încă de la pauză, elevii tehnicienilor Dobescu şi Nicolae aveau avantaj de cinci goluri, scor 17-12, pentru ca, la final, să-şi dubleze ecartul, scor 30-20.
De data aceasta, CSM Ploieşti a evoluat, practic, cu linia a doua a formaţiei, titularii fiind introduşi pe teren pentru maximum zece minute.
De dimineaţă, echipa a efecutat un ultim antrenament la Cheile Grădiştei, după care a revenit în Ploieşti, unde va continua pregătirile pentru returul Diviziei A. În campionat, ploieştenii au câştigat toate partidele disputate în tur, având prima şansă la promovarea în Liga Naţională, ecartul faţă de CSU Galaţi şi HC Argeş Piteşti, următoarele două clasate, fiind de şase puncte.

sursa: ziarulprahova.ro

Comments: 0

Your email address will not be published. Required fields are marked with *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.